O scrisoare pierduta

[Admin]

Ca specie a genului dramatic, comedia este remarcabilă prin arta compoziţiei. Tehnica este cea a amplificării treptate a conflictului iniţial realizată prin trei procedee: repetiţie, evoluţia inversă şi interferenţa intereselor personajelor aflate în conflict. Repetiţia se realizează prin intrările succesive ale cetăţeanului turmentat care creează o stare de tensiune, niciodată rezolvată, pentru că nu aduce scrisoare găsită.

Evoluţia finală a intereselor personajelor se explică prin împăcarea situaţiei, fiecare fiind satisfăcut de acordul la care s-a ajuns, asigurând comicul de neegalat al piesei. Personajele textului dramatic comunică şi se comunică prin intermediul dialogului şi monologului. Prin personajele comediei, Caragiale a creat diverse tipuri umane, fiecare având o trăsătură de caracter dominantă. Modalităţile de caracterizare sunt cele specifice genului dramatic: prin acţiune, gesturi, atitudini, prin intermediul celorlalte personaje (Trahanache îl caracterizează pe Tipătescu, Pristanda pe Caţavencu), prin limbaj şi prin nume.

Astfel „venerabilul neica Zaharia”, preşedintele atâtor „comitete şi comiţii”, e tipul ticăitului. Îi invită pe toţi să aibă „puţintică răbdare”. Numele lui sugerează zahariseala şi capacitatea de a se modela uşor. Ştefan Tipătescu, prefectul judeţului, este junele-prim şi face parte din galeria personajelor „serioase”. Zoe Trahanache este un personaj feminin bine conturat, cu o personalitate puternică, care luptă pentru salvarea aparenţelor.

Nae Caţavencu este tipul demagogului, al ambiţiosului care doreşte să parvină prin orice mijloace. Pentru Zoe e „un mişel”, apoi „om cuminte”; pentru Tipătescu „infam”, „mizerabil”, „canalie”; pentru Pristanda „mare pişicher”. Dandanache este prostul ticălos, al cărui nume este de un comic irezistibil „Agamiţă Dandanache”. Cuplul Farfuridi-Brânzovenescu stârneşte râsul prin numele cu rezonanţe culinare. Primul este demagogul, prostul fudul, iar celălalt, fire domoală, este un ecou al lui Farfuridi.

Pristanda este tipul omului slugarnic, iar cetăţeanul turmentat este omul naiv, simplu. Specific comediei este faptul că întâmplările sunt prezentate în registrul comic. Sursele comicului sunt variate. Există un comic de situaţie, rezultat din fapte neprevăzute şi din prezenţa unor cupluri inedite: Farfuridi-Brânzovenescu sau triunghiul conjugal: Zoe-Tipătescu-Trahanache.

Comicul de caracter există prin caracterele comice: demagogul, fudulul, prostul fudul, păcălitorul păcălit, lăudărosul. Comicul de limbaj este cu adevărat remarcabil. Ticurile verbale: „aveţi puţintică răbdare, stimabile”, „Mă-nţelegi”, „Daţi-mi voie”, utilizate de Trahanache sau Farfuridi, alăturarea unor termeni opuşi, des utilizaţi „curat murdar” de către Pristanda, modul de adresare al lui Dandanache: „neicuşorule”, „puicuşorule”, provoacă râsul şi devin mijloace de caracterizare a personajelor.

Incultura personajelor este redată prin deformări de cuvinte: „famelie”, „bampir”, „andrisant”; prin contradicţie de termeni: „lupte seculare care au durat aproape treizeci de ani”; prin nonsens: „Industria română e admirabilă, e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire”.
Numele personajelor constituie o altă sursă a comicului. Dandanache, derivat de la „dandana” indică un personaj ridicol; Caţavencu vine de la „caţă”, sugerând demagogul care dă din gură; Pristanda, nume luat de la un joc moldovenesc, sugerează pasul bătut pe loc, fără folos.

Geniul comic al celui mai mare dramaturg român este profund şi original. „Caragiale este cel mai mare creator de viaţă din întreaga noastră literatură”, exprimând în fiecare situaţie universabilul şi repetabilul. Pentru că în această operă literară regăsim trăsăturile caracteristice comediei, putem afirma apartenenţa ei la această specie literară.