Povestea Luceafarului

[Admin]

Povestea Luceafarului
In 1872, Eminescu o intalneste pentru prima oara pe frumoasa doamna Veronica Micle, la Viena. Veronica il admira pe marele poet Eminescu, de când acesta publicase în “Convorbiri Literare” poezia “Venere şi Madonă”. De cum o vede, romantica si provocatoare, “dulcea dragoste bălaie” ii patrunde in inima poetului.

Povestea Luceafarului
“Te-a văzut plutind regină pintre îngerii din cer.
Faţa pală-n raze blonde, chip de înger, dar femeie,
Căci femeia-i prototipul îngerilor din senin.”
În oraşul lui Johann Strauss cei doi făceau lungi plimbări pe malul Rinului. Desi se iubeau, viata nu le ingaduia sa fie impreuna. Veronica era casatorita, iar Mihai trebuia să isi ia doctoratul în filosofie.
„Despărţiţi de-a vieţii valuri, între el şi între dânsa
Veacuri sunt de cugetare, o istorie,-un popor,
Câteodat' - deşi arare - se-ntâlnesc, şi ochii lor
Se privesc, par a se soarbe în dorinţa lor aprinsă.

Povestea Luceafarului
Ochii ei cei mari, albaştri, de blândeţe dulci şi moi,
Ce adânc pătrund în ochii lui cei negri furtunoşi!
Şi pe faţa lui cea slabă trece-uşor un nour roş -
Se iubesc... Şi ce departe sunt deolaltă amândoi!”
Dupa ce Eminescu s-a îndrăgostit de Veronica, cu greu s-a hotarat să plece la Berlin pentru a-şi lua doctoratul în filosofie.
„Astfel eu, pierdut în noaptea unei vieţi de poezie,
Te-am văzut, femeie stearpă, fără suflet, fără foc,
Şi-am făcut din tine-un înger, blând ca ziua de magie”.

Povestea Luceafarului
Pajul Cupidon nu ii da pace lui Eminescu si acesta lasa Berlinul si vine la Iasi, dorind sa isi revada dulcea minune. Patrunde in salonul ei literar, citind poezii de amor scrise peste zi la Biblioteca Centrala. Dragostea Veronicăi pentru Eminescu-poetul era mult mai mare decât pentru Eminescu-omul. Povestea lor de iubire a continuat, cei doi s-au întalnit sub teiul de la Copou, unde, sub mirosul imbatator al florilor de tei si sub freamătul frunzelor, cei doi îşi gaseau liniştea. Cand nu erau impreuna comunicau prin intermediul scrisorilor. Iata ce ii scria Mihai Eminescu in una dintre cele 93 de scrisori adresate distinsei doamne Micle: “Adormind seara cu gândul la tine şi deşteptându-mă dimineaţa tot cu el, aş putea să-ţi scriu toată ziua fără ca să obosesc, dacă cititul nu te-ar obosi pe tine.

Povestea Luceafarului
Nu ştiu de ce, orice lucru, chiar acelea care n-au a face deloc cu tine, îmi aduc aminte de tine. Ce ai tu de împărţit cu teii, cu florile şi frunzele de tei? Poate unde eşti aşa de dulce ca mirosul frunzelor acestora:
Şi dacă se întâmplă pe tine să te văz,
Desigur că la noapte un tei am să visez.
Iar dacă se întâmplă să întâlnesc un tei
Desigur, toată noaptea visez la ochii tăi.”