Everestul- Documentar

[Admin]

In Asia Centrala, la granita dintre tarile Nepal si Tibet, se afla cel mai inalt varf al muntilor Himalaya: Everestul. Chomolungma - in limba tibetana (adica "Zeita mama a universului") sau Sagarmatha - in limba nepaleza ("Zeita cerului"), varful Everest a fost si este visul de ascensiune al oricarui alpinist. Aici, la 8856 de metri deasupra nivelului marii, totul este acoperit de ghetari si zapada. Din cauza aerului aproape de nerespirat, a vanturilor puternice si a temperaturilor care ajung chiar si la - 500 Celsius, vegetatia si fauna sunt practic inexistente. Doar omul s-a incumetat sa urce, din dorinta de a cunoaste si a cuceri "acoperisul lumii".

Iar acest lucru l-au izbutit - dupa multe incercari nereusite ale altor alpinisti - doi oameni cu o vointa de fier. Acestia au fost primii care au ajuns pe varful Everest, exact acum 50 de ani, pe 29 mai 1953, deschizand astfel o "poarta catre cer'. Masivul Everest s-a format acum 60 de milioane de ani, odata cu inaltarea muntilor Himalaya. Primul care a facut masuratori exacte si a intocmit primele harti ale Everestului a fost un general britanic din India, Sir George Everest, cel care - in 1865 - l-a numit "Varful 15", cu inaltimea de 8848 de metri. Diferenta dintre acea valoare si calculele din 1999 (din care reiesea ca Chomolungma are 8856 metri) este data de cresterea cu sase milimetri pe an.

Primele incercari de cucerire a Everestului au fost facute inca din 1921, cand membri ai Clubului Alpin si ai Societatii Regale de Geografie (din Marea Britanie) au reusit primele ascensiuni pe partea nordica a muntelui. Scopul expeditiei nu a fost de a ajunge pe varf, ci de a gasi trasee accesibile prin nord-est sau prin nord-vest. Printre primii care au reusit sa treaca de bariera celor 8000 de metri a fost George Mallory, un mare alpinist britanic despre care nu se va sti niciodata daca a ajuns sau nu in varf. Pioletul sau (un fel de mic tarnacop folosit de alpinisti pentru a se catara pe gheata) a fost descoperit la 8500 de metri - de un alt grup de alpinisti - noua ani mai tarziu.

Toate aceste tentative nu au facut decat sa deschida drumul pentru expeditia care avea sa reuseasca - in 1953 - atingerea celui mai inalt varf din lume. Dupa cel de-al doilea razboi mondial (in 1950), China ataca Tibetul, ocupandu-l si transformandu-l in provincie. Astfel, timp de 15 ani, granitele acestui mic stat au fost inchise pentru straini. De aceea, exploratorii au inceput sa caute noi drumuri catre Everest, plecand din sud, din Nepal. Tehnologia a avansat, ceea ce a dus la aparitia tuburilor de oxigen - absolut necesare pentru clima polara si aerul greu respirabil de pe Everest: la peste 8000 de metri, oxigenul din aer este de trei ori mai putin decat la altitudinea 0 (adica la nivelul marii).

La inceputul anului 1953, colonelul britanic John Hunt pregatea o noua expeditie. Din grupul de 11 alpinisti - care au plecat in martie din Nepal - faceau parte opt englezi, doi neozeelandezi si un serpas, Tenzing Norgay. Serpasii sunt locuitori de la munte, care traiesc in vaile din nordul Nepalului. In afara de cei foarte experimentati ca ghizi, majoritatea serpasilor erau angajati sa care bagajele in expeditiile din Himalaya. Prima tabara de corturi (numita "tabara de baza") a fost stabilita la 5800 de metri, de aici urmand sa plece mai departe doar membrii expeditiei si 34 dintre cei peste 300 de serpasi veniti din Nepal. Acestora le revenea sarcina grea de a urca urmatoarele zile - pe gheata si zapada - cu zeci de kilograme de provizii si echipament in spate... La sfarsitul lunii aprilie, grupul ajunsese in Valea Mare, unde s-au stabilit taberele 2 si 3.

Urmatoarele cinci locatii pentru corturi au fost alese la distante apropiate, ultima - cea de-a opta - fiind stabilita langa Trecatoarea Sudica. De aici incepea urcusul cel greu - atacul final spre Varful Nordic, cel mai inalt. Din tabara 8 a plecat, apoi, un grup care a "taiat" un drum prin gheata si a dus ultimele provizii: sacii de dormit, radio-emitatoare si corturi, cat mai sus, spre varf. Acestea au fost puse la adapost, aproape de locul unde ultimii doi cataratori urmau sa stabileasca tabara 9, doua zile mai tarziu. Grupul a coborat apoi inapoi la tabara 8, unde se faceau ultimele pregatiri...

Cei doi alpinisti alesi pentru a urca ultima bucata au fost neozeelandezul Edmund Hillary si serpasul nepalez Tenzing Norgay, aflat pentru al doilea an consecutiv in echipa "de varf". (Cu un an inainte, nepalezul impreuna cu un ghid al expeditiei suedeze ajunsesera pana aproape de varf, dar au renuntat, din cauza viscolului puternic ce batea pe culme.)